Aproape 3 milioane de pelerini hinduși, îndrumați de lideri considerați sfinți, au intrat luni în apele fluviului Gange, pentru a marca începutul sărbătorii Kumbh Mela, relatează Daily Mail.
Evenimentul religios, desfășurat în orașul indian Allahabad, durează 55 de zile și, potrivit mitologiei hinduse, celebrează victoria zeilor asupra forțelor răului.
Foto: AFP/Mediafax (Roberto Schmidt)
Hindușii intră în apele fluviului considerat sacru recitând imnuri sfinte, versuri din scripturile hinduse, sperând astfel într-o purificare a sufletului.
Foto: AFP/Mediafax (Roberto Schmidt)
„Îmi spăl toate păcatele din viața aceasta și din viața viitoare”, a spus Swami Shankranand Saraswati, un ascet în vârstă de 77 de ani.
Autoritățile se așteaptă ca până la finele sărbătorii Kumbh Mela, peste 100 milioane de pelerini să sosească în India.